Nu mai arunca ambalajele: se dau bani, dacă reciclezi
Guvernul ne pregătește o nouă ordonanță. Ea se referă la reciclarea ambalajelor din sticlă, plastic și aluminiu. În curând, magazinele vor fi obligate să plătească bani clienților care reciclează. Multe supermarketuri au deja automate de reciclare și oferă reduceri la anumite produse. Cu toate astea, clienții vor să primească bani în schimb. Până când această legislația nu va fi schimbată, clienții nu se înghesuie să recicleze.
Măsura va ajuta la reciclarea a sute de mii de tone de deșeuri pe an. Ordonanța care va intra în vigoare se referă la recipientele din sticlă, plastic și aluminiu. Ele reprezintă o cantitate foarte însemnată din deșeurile totale. Anual se raportează 4,5 milioane de tone de deșeuri. Din acestea, 20% reprezintă astfel de materiale.
Cum se reciclează ”dincolo”
În țările civilizate, sistemul funcționează de foarte mulți ani. Metoda este simplă, utilă și eficientă. ”Magazinele care vând și ambalaje la navetă, sticlă sau PET, există și o rampă specială care citește naveta, o bagi cu totul și-ți dă la fel bonul respectiv.” declară activistul de mediu Dan Trifu. România produce anual mai mult de 450.000 de tone de ambalaje din plastic. Din acestea o treime sunt PET-uri. 200.000 de tone provin din recipientele din sticlă.
Reprezentanții Ministerului Mediului spun că după ce va fi adoptată hotărârea de Guvern, magazinele vor trebui să se conformeze. Ele au posibilitatea să cumpere automate pentru ambalaje. Sau, după caz, vor putea să preia manual recipientele, cu cititoare de cod de bare. Producătorii vor suporta garanția de 50 de bani și va fi obligatorie. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului declară: ”Nu scapă nimeni! Toată lumea va trebui să facă asta! Pe cantitatea nereciclată se va plăti o penalitate care este contravaloarea dublă a garanției pentru fiecare PET nereciclat.”
Reciclarea ambalajelor va trebui să ajungă, în următorii 3 ani, la 85%. În prezent România se situează pe ultimul loc în Europa, în ceea ce privește deșeurile reciclate.